

Realizat de AdiB, email: bacclaudiu@yahoo.com



Episcopul care a dat binecuvântarea şi a fãcut demersurile pentru înfiinţarea Schitului Ortodox Huta este PS Dr. Ioan Mihãlţan al Oradiei. Ieromonahul Eftimie îşi aminteşte: “Eram vieţuitor la mãnãstirea Petru şi Pavel din Stâna de Vale, sub ascultarea pãrintelui Macarie, şi dupã ce terminasem Vecernia soseşte şi vlãdicul. Imi spune cã trebuie sã plec la Huta, cã acolo este o bisericuţã în paraginã, de care va trebui sã am grijã. Dupã puţin timp m-a hirotonit şi m-a investit ca egumen al schitului, spunându-mi cã voi rãspunde în faţa lui Dumnezeu pentru viitorul acestui sfânt lãcaş”.
Episcopul Ioan a fost un model vrednic de urmat evidenţiindu-se prin smerenie, modestie, înţelepciune şi mai mult decât toate acestea prin devotament faţã de neamul şi Biserica neamului sãu. Azi, schitul de la Huta, este o oazã de luminã duhovniceascã aprinsã de prea sfinţia sa. Dacã azi credincioşii din ţara Beiuşului se pot bucura de existenţa acestui schit ortodox, nu greşim sã spunem cã un merit deosebit îl are Episcopul Ioan al Oradiei.
PS Ioan Mihălţan